Total Pageviews

Saturday, December 18, 2010

Craciun European



             Crăciunul este întotdeauna sărbătoarea care ne umple inimile de bucurie. Cu toţii, de la cei mai mici până la cei mai mari aşteptăm cu drag această perioadă în care putem să ne facem familia şi prietenii mai fericiţi umplându-le inimile de căldură.
             La Europe Direct Vâlcea, crăciunul a fost sărbătorit încă o data cu mare fast. Peste 70 de tineri, voluntari şi liceeni vâlceni s-au adunat timp de 2 luni plini de entuzism şi bucurie pentru a pregăti ceea ce s-a numit ulterior Festivalul Crăciun European, ediţia a V-a. Festivalul de anul acesta a fost total diferit faţă de cel de anul trecut, a trebuit să ne schimbăm locaţia pentru eram mult prea numeroşi, am avut doi prezentatori şi desfăşurarea concursului a fost organizată ca o călătorie prin Europa. 
 
             Astfel, adunaţi cu toţii, ne-am prezentat pe 15 decembrie la Sală de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea pentru a încânta comunitatea vâlceană cu dansuri şi prăjituri din toate ţările europene. Festivalul a fost prezentat de Carmen Spiegel şi voluntarul ED Sebastian Mihaila. După ce şi-au făcut o intrare ca de poveste pe scena ce urmă să le fie tărâm de poveste pentru două ore- două ore în care am călătorit în fiecare ţara a Uniunii Europene alături de dansuri, obiceiuri de crăciun  şi prăjituri tradiţionale- aceştia au început a ne introduce în uimitoarea călătorie prin statele Uniunii Europene. Totul a început cu un dans bulgăresc, apoi am continuat călătoria în Belgia şi Luxemburg pentru a afla câte ceva din obiceiurile lor de iarnă. Încetişor, pentru a putea să ne bucurăm de fiecare tradiţie am  ajuns prin toate ţările Uniunii Europene. Ultimul dans a fost cel al României, prezentat de tineri liceeni coordonaţi de doamna bibliotecară Crina Popescu de la Biblioteca locală Pietrari. 
             Prăjiturile participante la concurs au fost licitate, la final strângându-se suma de 401 lei,  cel mai generos licitator fiind doamnă Silvia Petre de la Asociaţia ProXPERT. Banii strânşi s-au dus către o operaţie în străinătate. 
             La sfârşitul evenimentului a fost premiat cel mai frumos dans  (Spania) şi cel mai frumos obicei de iarnă. Câştigătorilor li s-au acordat premii din partea Primăriei Râmnicu Vâlcea şi a Centrului Europe Direct. Primăria a premiat de asemenea şi ceilalţi participanţi pentru efortul depus. 
             Acest festival a reuşit să ne deschidă inimile încă o data pentru faptele bune ce se pot înfăptui cu aceeaşi puritate, numai de crăciun. Am putut să ajutăm şi să ne simţim bine în acelaşi timp, experienţă care cu siguranţă ne-a schimbat percepţia pe care o aveam despre sărbătoarea crăciunului. 
  

2 comments:

  1. ador blugul....:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X


    mai ales scrisoarea pentru Mos Craciun...:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X

    ReplyDelete
  2. superb.....:ximi place la nebunie..:X

    ReplyDelete