Back in Business

Uneori e vremea de ceva nou, ceva care să te schimbe și să îți arate ce e cel mai important pentru tine.

Acum, pentru mine, a venit timpul să revin la pagina mea de gânduri ce m-a impulsionat mereu să vreau ceva mai bun. Pornind de la un design nou și de la o nouă ordine de idei exprimată online o să încerc să resetez tot ceea ce știam eu până în momentul de față despre acest blog și să îi ofer o identitate mereu recunoscută printre cititorii mei. Și pentru că pe tricoul meu nu scrie degeaba “Sunt blogăriță” o să vă bombardez cât se poate de des cu idei și noutăți din viața bucureșteană și din planurile mele de a cunoaște noi oportunități pentru studenți și  pentru tineri, în general.

Reprezintă “Back in business” o resuscitare forțată a unei pagini ce a devenit cu timpul o cenușă uitată?

Pentru eternul 12 H...

…știu că promit demult asta și iată că a venit timpul.

 Ajunsă la sfarsit de liceu, stau și mă gândesc care au fost cele mai importante momente ale acestei etape din viața mea, care sunt clipele pe care o să mi le amintesc cu zâmbetul pe buze și care sunt cele pe care o să refuz sa mi le amintesc.

Am avut parte de certuri, porecle amuzante (pentru porecle o să dedic un intreg post), ore în care toți 30 (±2) tremurau în bancă, sau dimpotrivă, ore în care toți eram în largul nostru și faceam tot ce doream.

Cuvinte goale

Greu mi se leagă cuvintele acum, după 3 luni de pauză. Trei luni în care s-au întamplat atâtea lucruri încât acum îmi este imposibil să le adun pe toate. Pregătiri, emoții, nopți pierdute, răsărituri buimace, cafele băute pe balcon, vecini urmăriți în toiul dimineții și multe altele..

Postul de azi nu e menit să dezvaluie momentele petrecute mai mult sau mai puțin la maxim. Nu o  să vorbesc nici de probele de BAC, nici de ziua Roxanei (care a fost foarte tare btw), nici de dezamăgirea adusă de rezultate și nici de planurile mele de viitor. Încerc doar să-mi revin din stresul cauzat de ultimele luni și să mă reobișnuiesc cu tastele.. (ce dor mi-a fost să scriu)

Efemeritate

Tema: scaun 

"Poate că n-am trăit în propriul meu corp; poate că am trăit viaţa altora… viaţa mea este o viaţă făcută din toate vieţile: vieţile celorlalţi." – Pablo Neruda

Linişte... respiraţie grea, paşi înceţi ce se îndreaptă spre uşă. Gândurile îmi sunt paralizate, doar unul îmi stăpâneşte mintea: “trebuie să ajung cât mai repede acolo”. Trag aer in piept, vreau să-mi revin, dacă nu ajung cât mai repede acolo va dispărea şi nu îl voi mai vedea niciodată, voi simţi că m-am pierdut pe mine dorind să te descopăr pe tine.

Mi-am revenit... privesc în faţă şi văd o lumină departe de mine. S-a deschis uşa... alerg, din ce în ce mai repede, nu îmi mai simt corpul şi nici nu îl mai pot controla, vreau doar să ajung la tine.

Un minut... atât îmi trebuie să ajung la uşă, un minut ce durează o veşnicie, îmi văd toate dorinţele împlinite în faţa ochilor mei. Asta mi-a fost prevestit la intrare, dar nu îmi imaginam că vechile vrăjitorii sunt adevărate şi că eu voi vedea cum mi se scurge viaţa ca într-o clepsidră fără să pot reacţiona.