Schimbare pentru români !?

Ideea ce urmează a fi transpusă în aceste rânduri mi-a venit uitându-mă întamplator la filmul Moromeţii  şi rememorându-mi orele de franceza care de foarte multe ori m-au facut să stau cu adevărat pe gânduri.

Filmul este incredibil, totul, fiecare replică, fiecare scenă pare sa aibă o simbolistică aparte şi totuşi toate se contopesc ajungâdu-se la aceeaşi idee principală: drama ţăranului român care îşi iubeşte pământul ca ochiii din cap şi de care nu e dispus să se despartă sub nicio formă.

Sunt atatea romane româneşti care prezintă aceeşi  idee: iubirea pe care o are ţăranul roman faţă de micul lot de pamant pe care îl are în posesie. E uimitor să vezi un om ca Ilie Moromete, puternic din fire, cu credinţe puternice, care lupta cu toate forţele să îşi întretină familia fără a-şi înstrăina pământul. Dacă e să iau ca exemplu un alt roman, Ion subliniază şi mai mult ceea ce era în stare să facă  un om pentru câteva bucăţi de pământ, renunţă la iubire, la stima de sine, la tot ce îi aducea bucurie pentru ca la un moment dat să se trezească cu pamantul mult dorit (fiind singurul care îi mai aducea bucurie) şi cu o gramadă de probleme pe cap.

Nu trebuie să mă gândesc doar la romane pentru a-mi da seama cât de mult îşi iubeau românii pământul, ar fi de ajuns să mi-i amintesc pe bunicii şi străbunicii mei care plecau la câmp cu o incredibilă poftă de muncă şi se întorceau acasă mulţumiţi de soarta lor, gândindu-se doar la ziua de maine, fără grija ratelor în bancă, maşinilor cu cât mai mulţi cai putere sau vilelor cu zeci de etaje; lor le ajungea doar o casă cu două camere, un grajd unde să îşi ferească calul şi  vaca de intemperiile vremii, un loc unde să îşi îngrijească celelalte animale, sanatate de la Dumnezeu să le poată duce pe toate şi erau mai mult decât fericiţi.

Asta se întampla în secolul trecut…în prezent totul se întamplă exact invers.. cei care încă mai traiesc la ţară nu ştiu cum să scape mai repede de pământurile rămase, pe care nici nu şi le-au dorit de la inceput dar cu care i-au pricopsit părinţii înainte să  moară. Ei au un plan deja stabilit: vor vinde TOT  şi dacă scot suficienţi de mulţi bani îşi vor lua un apartament în cel mai trendy bloc, o maşina ultimul tip şi o groază de ţoale noi care să îi integreze în noul grup social; daca nu vor scoate însa la fel de mulţi bani, îşi vor lua o garsonieră şi se vor angaja la fabrica oraşului, dar vor fii fericiţi pentru ca au scăpat de corvoada traiului la sat.

            Ce  bine dacă asta ar fii singura diferenţă.. înainte nu îi spunea nimeni lu` tanti Floarea cand îşi îngrija pământul că trebuie să îl protejeze, să îl cureţe, să îl trateze de dăunatori, o facea din proprie răspundere pentru că ştia că dacă pământul este fericit şi ea şi familia ei vor avea de unde mânca; azi cine îi spune oraşeanului venit de la etajul 10, într-un bmw ultima serie cu manelele la maxim că trebuie să cureţe după el când pleacă la grătar?

            Diferenţe sunt multe, dar suntem noi aceiaşi români? Nu ne-am vândut prea ieftin în goana asta spre oras? Nu ne dorim să fim câteodată ca înainte? Doar cu grija zilei de mâine, fără să mai fim infectaţi de atâta tehnologie care începe să ne îngroape din ce în ce mai mult? La ce ne-a fost cu folos că am fugit? Doar ne-am îndepărtat de cine suntem cu adevărat si de cine ne vom dori să fim din nou..când se va întampla asta oare? Când vom vrea sâ fim iar noi?