Total Pageviews

Friday, July 8, 2011

Cuvinte goale


Greu mi se leagă cuvintele acum, după 3 luni de pauză. Trei luni în care s-au întamplat atâtea lucruri încât acum îmi este imposibil să le adun pe toate. Pregătiri, emoții, nopți pierdute, răsărituri buimace, cafele băute pe balcon, vecini urmăriți în toiul dimineții și multe altele..
Postul de azi nu e menit să dezvaluie momentele petrecute mai mult sau mai puțin la maxim. Nu o  să vorbesc nici de probele de BAC, nici de ziua Roxanei (care a fost foarte tare btw), nici de dezamăgirea adusă de rezultate și nici de planurile mele de viitor. Încerc doar să-mi revin din stresul cauzat de ultimele luni și să mă reobișnuiesc cu tastele.. (ce dor mi-a fost să scriu)
Pentru ca încă mă obișnuiesc cu tastele, nu o să mă apuc să scriu nimic literar, nu o să fac un raport al mentalității romanești și nimic altceva din ce obișnuiam înainte. O să fie doar un text fără un mesaj anume, poate doar acela de a anunța ce va urma să “aterizeze” pe aici în următoarele zile…
Cum n-am zis nimic pana acum și nici nu cred că am să zic până la final, o să încerc să o închei repede. Promit doar să revin curând cu impresiile mele de sfârsit de liceu și cu următoarea temă din seria “Creative”.  
Până atunci, O seară faina :*

1 comment:

  1. Interesant:) Am fost mai curios ca tine ce ai facut la bac(ca de.. pariul tot pariu :D). Te-ai descurcat bine(dar potentialul tau e urias:) ) bafta in continuare

    ReplyDelete