Total Pageviews

Sunday, July 10, 2011

Pentru eternul 12 H...


…știu că promit demult asta și iată că a venit timpul.
 Ajunsă la sfarsit de liceu, stau și mă gândesc care au fost cele mai importante momente ale acestei etape din viața mea, care sunt clipele pe care o să mi le amintesc cu zâmbetul pe buze și care sunt cele pe care o să refuz sa mi le amintesc.
Am avut parte de certuri, porecle amuzante (pentru porecle o să dedic un intreg post), ore în care toți 30 (±2) tremurau în bancă, sau dimpotrivă, ore în care toți eram în largul nostru și faceam tot ce doream.




Ce momente mi-ar placea să retrăiesc?
1.       Când Lory mi-a zis pentru prima dată Gogu
2.       Prima noastră drumeție (Lixi.. remember: Urlă foamea-n noi, la la la la, și cu ea urlăm și noi…)
3.       Când mi-am schimbat cuibul și am ajuns la Deny în bancă
4.       Doi ani de matematică făcuți cu Gorgotă Vasile (cel mai tare prof de matematică EVĂR)
5.       Prima zi din clasa a X-a, când a intrat Alex în clasă și toate fetele erau sub bancă
6.       Orele de religie care ne făceau mereu să tremurăm
7.       Limba Romană din clasa XI-a
8.       Majoratele care au început în clasa XI-a și răutatea cu care complotam de fiecare dată pe la spatele sărbătoritului
9.       Jocul de șeptică întotdeauna prezent în spatele clasei
10.   Când v-am învățat să jucați Jungle Speed
11.   Când ne certam și apoi ne împăcam printre lacrimi..
…..
Și cât mai poate continua..
Ce momente mi-ar plăcea să le șterg?
1.       Când ne certam și nu reușeam să ajungem la un punct comun
2.       Când ca o consecință a disputei, urma o alta în care subiectul principal era decizia prost luată
3.       Când ne vorbeam pe la spate și uitam cine suntem
4.       Când ne făceam rau..
Daca aș nota fiecare moment ce merită a fi prețuit nu mi-ar ajunge o viață, așa că rog 12H-ul să ia inițiativa și să îmi spună ce am uitat.

P.S.: Au fost 4 ani grozavi, haideți să nu îi lăsăm să fugă din cutia noastră de amintiri și să îi înviem de fiecare dată când avem ocazia. Să facem un 12 H mereu prezent în inimile noastre, să îl transformăm în elementul definitoriu al adolescenței noastre.
Mulțumesc 12H, mulțumesc că m-ați primit în mijlocul vostru și că mi-ați oferit mai multă caldură și iubire decât ați putea crede vreodată. 
Acum, la sfârșit... sunt fericită să fi petrecut aceste momente minunate alături de voi, știind că o data trecem prin liceu, iar eu am făcut-o cum nu se mai poate mai bine, alături de voi…
Adio liceu…
Bine ai venit facultate! O să te savurez la maxim, o să mă bucur de momentele noi, dar NICIODATĂ nu voi uita de prietenii mei dragi din liceu, care sunt convinsă că o să îmi lumineze atât trecutul cât și viitorul!!! 

1 comment: